Sunt tot mai mulți cei care au auzit de Rezoluția nr. 2079/2015, adoptată de Adunarea Generală a Consiliului Europei, și care, pe bună dreptate, întreabă de ce instanțele noastre nu dispun această măsură, pe care ei o consideră aptă să rezolve pentru totdeauna problemele divorțului cu minori – reședința alternantă.

La începutul verii anului 2015, pentru o mamă și cei doi copii ai săi se întrezărea în sfârșit o rază de speranță. După o lungă perioadă de chin și neputință, a reușit să plece din Italia și să se refugieze în România și, nădăjduia ea, să-și scape pruncii de bătăile tatălui lor, care deveniseră deja o rutină.

În urmă cu doi ani, pornind de la volumul de cercetări și eseuri sociologice ”Demografia României în perioada postbelică (1948 – 2015)” - Traian Rotariu, Luminița Dumănescu și Mihaela Hărăguș, am făcut o scurtă analiză privind divorțialitatea în România.

De câteva luni bune, valul pandemiei de coronavirus s-a răspândit peste țările lumii, ca o maree gigantică, decisă să ne scufunde iluzia veșniciei și să ne scoată la suprafață fricile.

Primele zile de după decretarea stării de alertă au adus cu ele ample controverse și chiar dispute încinse privind legalitatea dispozițiilor referitoare măsurarea obligatorie a temperaturii.

Izolarea impusă de starea de urgență, orice s-ar zice, are și părțile ei bune. Una dintre acestea este surplusul de timp în care, printre altele, poți să citești. Așa am descoperit ”Gena egoistă”, o carte scrisă de Richard Dawkins, care, dincolo de răspunsurile oferite, te lasă și cu numeroase ”teme pentru acasă”.